Plantele de un verde deschis ies, de obicei, în evidență în mediul stâncos din munții Himalaya și Hengduan din sud-vestul Chinei, fiind ușor de recoltat de către culegătorii de plante medicinale folosite în medicina tradițională. Pentru mai mult de 2000 de ani, aceștia folosesc bulbii plantei sălbatice Fritillaria pentru obținerea unui puberi utilizate la tratarea tusei. Cererea de bulbi este imensă, din moment ce aproximativ 3500 dintre aceștia sunt necesari pentru obținerea unui kilogram de pulbere, în valoare de cca. 480 de dolari americani.
Însă unele exemplare de Fritillaria sunt foarte dificil de găsit, acestea având frunzele și tulpinile vii abia observabile pe fundalul gri sau maro al stâncilor. În mod surprinzător, camuflajul acestei plante pare să fi evoluat ca răspuns față de oameni. Speciile de Fritillaria delavayi din regiunile supuse unei presiuni mari de recoltare sunt mai bine camuflate decât cele din zonele cu o presiune mai redusă, conform unui raport al cercetătorilor publicat în Current Biology.
Noul studiu este foarte convingător
, spune Julien Renoult, biolog la Centrul Național Francez pentru Cercetări Științifice din Montpellier, care nu a fost implicat în studiu. Este un prim pas înspre demonstrarea faptului că oamenii par a determina o evoluție rapidă a camuflajului la aceste specii.
Plantele camuflate sunt rare, dar nu nemaiauzite, spune Yang Niu, botanist la Institutul Kunming pentru Botanică din China, care studiază colorarea criptică la plante. În zonele larg deschise, cum ar fi vârfurile munților, camuflarea poate ajuta plantele să evite erbivorele. Însă, după studierea timp de cinci ani a camuflajului la Fritillaria, Niu a descoperit puține urme de mușcături pe frunze și nu a observat animale care să pască aceste plante. Plantele par a nu avea niciun dușman natural
, afirmă cercetătorul.
Așadar, Niu, colegul său Hang Sun și ecologul Martin Stevens, de la Universitatea Exeter din Anglia, au decis să studieze dacă oamenii ar putea determina evoluția camuflajului la această plantă. Dacă este așa, atunci cu cât o pantă ar fi mai intens recoltată, cu atât camuflajul plantelor care trăiesc aici ar fi mai puternic.
Într-o lume ideală, pentru a măsura presiunea recoltări sunt necesare informații despre cât de multe plante au fost culese timp de sute de ani, pe amplasamente diferite, însă aceste date sunt practic inexistente.
Din fericire, la șapte situri studiate, culegătorii locali își notaseră cantitatea totală de bulbi recoltată în fiecare an în perioada 2014-2019. Aceste înregistrări au furnizat o măsură a presiunii recoltării din prezent. Pentru a face o estimare mai îndepărtată în trecut, cercetătorii au analizat ușurința recoltării, prin măsurarea timpului necesar pentru săparea bulbilor în șase dintre aceste situri, plus un al șaptelea. Pe unele pante, bulbii se pot săpa ușor, însă pe altele aceștia pot fi îngropați sub grămezi de roci. În mod intuitiv, zonele în care recoltarea este mai facilă ar fi trebuit să aibă o presiune mai mare în decursul timpului
, spune Stevens.
Ambele măsurători au dezvăluit un tipar evident: cu cât un sit era mai intens recoltat, cu atât culoarea plantelor se potrivea mai mult cu cea a mediului înconjurător. Gradul de corelare era foarte, foarte convingător pentru ambele măsurători efectuate
, afirmă Stevens.
De asemenea, ochiul uman a avut dificultăți în observarea plantelor camuflate în cadrul unui experiment desfășurat on-line, ceea ce sugerează faptul că acest camuflaj chiar funcționează.
Ascunzându-se la vedere poate deveni o provocare pentru plante. Polenizatorii ar putea avea dificultăți în găsirea plantelor camuflate, iar culoarea gri sau maro ar putea afecta fotosinteza. Totuși, în ciuda acestor costuri potențiale, această specie ne arată cât de adaptabile pot fi plantele, conchide Stevens.
Sursa: www.sciencenews.org
Text: Jonathan Lambert
