Logo bio-infomedia.ro

Variante genetice ale SARS-CoV-2, posibil mai contagioase

Foto: FREEZELIGHT/ISTOCK

Așa-zisa mutație 614G a proteinei S a virusului SARS-CoV-2 nu pare a produce forme mai severe ale COVID-19, însă numeroase studii arată că ar putea fi mai contagioasă.

Înainte de luna martie, cea mai mare parte a genomurilor virusului SARS-CoV-2 pe care cercetătorii le-au izolat și secvențiat codificau o moleculă de acid aspartic (D) în poziția 614 a proteinei S virale. Până în aprilie, majoritatea secvențelor virale conțineau o singură mutație în genom, prin care acidul aspartic (D) era înlocuit cu glicina (G). În prezent, varianta 614D a fost înlocuită aproape în totalitate cu varianta 614G.

Aceste descoperiri, descrise într-un studiu publicat în revista Cell, coroborate cu dovezile obținute de alte grupuri de cercetători, au determinat oamenii de știință să investigheze dacă modificare rapidă a reprezentării tulpinii virale aflate în circulație are la bază pura întâmplare sau este un indiciu al faptului că 614G oferă un anume avantaj virusului - de exemplu, îl face mai infecțios.

Obținerea unui răspuns la această întrebare ar avea o importanță majoră în ceea ce privește gestionarea pandemiei, conform afirmațiilor virologului Jessica Plante de la World Reference Center for Emerging Viruses and Arboviruses din cadrul Universității din Texas, deoarece un eveniment întâmplător este puțin probabil să aibă consecințe epidemiologice masive. Pe de altă parte, dacă virusul este cu adevărat mai infecțios sau produce o formă mai gravă a bolii, aceasta este ceva ce trebuie să putem verifica foarte repede, pentru ca serviciile de sănătate publică să știe că o forma mai severă a virusului se răspândește.

Într-un articol publicat în revista Cell pe 18 noiembrie, cercetătorii au evaluat peste 25.000 de secvențe genomice ale SARS-CoV-2 colectate din Marea Britanie între ianuarie și iunie. Ca și în alte regiuni, 614G a devenit varianta dominantă spre sfârșitul lui martie, după ce a fost introdusă de mai multe persoane care călătoriseră în străinătate. Autorii au confirmat că 614G nu este asociată cu o creștere a severității bolii și că este mai des întâlnită la pacienții tineri, care prezintă și o încărcătură virală mai mare. Aceste rezultate vin în sprijinul ideii că 614G afectează transmisibilitatea virusului.

Numeroase grupuri de cercetători au urmărit răspândirea acestei variante de-a lungul timpului. Dar ceea ce face acest studiu deosebit de interesant este faptul că cercetătorii au analizat datele din cadrul unei populații reduse, doar din Marea Britanie, a declarat Judd Hultquist, cercetător în domeniul bolilor infecțioase la Nothwestern Memorial Hospital, care nu a participat la proiect. Capacitatea de a analiza populația într-un mod foarte detaliat a permis urmărirea introducerii acestei variante a virusului din mai multe surse independente.

Aparenta contagiozitate mai ridicată a 614G s-ar putea datora unei încărcături virale mai mari în timpul infecției. Grupul lui Hultquist a publicat un articol în care a arătat că pacienții cu varianta 614G prezentau o încărcătură virală mai ridicată în căile respiratorii superioare, comparativ cu pacienții infectați cu varianta 614D.

Aceste descoperiri sunt susținute și de modelele pe animale. Plante și colegii săi au arătat într-un studiu că hamsterii infectați cu varianta 614G prezentau încărcături virale mai mari în tractul respirator superior, dar nu și în plămâni, comparativ cu animalele infectate cu 614D. Au emis ipoteza că aceste încărcături virale mari ar putea duce la o transmisibilitate mai ridicată.

Următoarea întrebare care necesită un răspuns este aceea dacă varianta 614D este cu adevărat mai infecțioasă. Numeroase grupuri independente au colectat date care arată că varianta 614G a virusului are o transmisibilitate mai ridicată, însă nu s-a putut demonstra dacă aceasta este și mai infecțioasă, a declarat Hultquist.

Martin Beer, virolog la Institutul Friedrich Loeffler din Germania și colegii săi au publicat un preprint, în data de 27 octombrie, care include o comparație între variantele 614 G și 614D pe modele de transmitere la dihor și hamster. În cadrul acestui experiment, 614G a depășit varianta 614D în majoritatea cazurilor.

Luând în considerare toate aceste dovezi din laborator și observațiile epidemiologice, există indicii că varianta 614G prezintă unele avantaje pentru virus. Însă cât de ușor se poate transmite aceasta în lumea reală este dificil de determinat. Varianta 614G cu siguranță nu este mai puțin eficientă decât 614D. Există șanse mari ca ea să fie mai eficientă, ca de exemplu într-un eveniment de răspândire în masă, a declarat Beer.

Pentru a se proteja față de oricare dintre aceste două variante, oamenii trebuie să facă același lucru, a declarat Hultquist. Să poarte mască, să accepte distanțarea socială, să se spele pe mâni în mod regulat și să urmeze indicații autorităților de sănătate publică.

Source Sursa: www.the-scientist.com
Text: Abby Olena
Foto: iStock