Logo bio-infomedia.ro

Încă nu știm de unde a apărut coronavirusul

Chaerephon plicata
Cercetătorii studiază virusurile de la lilieci, cum este acest exemplar de Chaerephon plicata, pentru a înțelege care dintre acestea ar putea deveni o amenințare pentru sănătatea omului. | Foto: SMITHONIAN CONSERVATION BIOLOGY INSTITUTE, PREDICT/MYANMAR
  • Majoritatea oamenilor de știință sunt de acord că noul coronavirus SARS-CoV-2 a provenit, cel mai probabil, din natură, fiind găzduit de lilieci.
  • Încă nu este clar unde au trăit acești lilieci și dacă vreun alt animal a fost responsabil de saltul virusului de la lilieci la om.

La peste un an de la răspândirea noului coronavirus în toate colțurile globului, încă nu știm de unde a apărut acest virus.

Mulți cercetători sunt de acord că virusul a provenit, cel mai probabil, din natură, fiind găzduit de lilieci. Chiar și așa, teorii ale conspirației care susțin că virusul își are originile într-un laborator au apărut imediat după ce genomul lui SARS-CoV-2 a fost decodificat în ianuarie 2020. Folosind aceste genom, numeroase studii au respins ipoteza provenienței din laborator și continuă să indice liliecii drept sursa originală a virusului.

Însă, chiar și după mai mult de un an de investigații, rămân numeroase întrebări. Nu este clar unde au trăit acești lilieci sau dacă vreun alt animal a fost responsabil de saltul virusului de la lilieci la oameni. Aflarea răspunsurilor la aceste întrebări ar putea necesita ani de zile. De obicei, virusurile parcurg căi întortocheate în drumul lor de la o gazdă la alta, așa că urmărirea originilor lor ia mult timp. Iar datorită miriadei de coronavirusuri care circulă la lilieci, descoperirea celui care a dat naștere lui SARS-CoV-2 va necesita mult noroc și pricepere.

Totuși, identificarea sursei SARS-CoV-2 este importantă, spune virusologul Chee Wan Tan de la Duke-NUS Medical School din Singapore. Cunoașterea originii virusului ar putea ajuta oamenii de știință să urmărească alte virusuri similare și să prevină viitoare pandemii.

Indicii esențiale

Pentru determinarea originii unui virus sunt necesare două indicii cruciale: materialul genetic viral și dovezile unor infecții anterioare.

Materialul genetic, cum sunt ADN-ul sau ARN-ul viral, constituie indiciul cel mai important dintre cele două. Pe măsură ce virusul se răspândește printre gazde, el suferă mutații unice. Urmărind aceste modificări acumulate de virus, oamenii de știință pot deduce cum se transmite virusul de la o gazdă la alta, de la animal la om. Cu cât cercetătorii dețin mai multe genomurile ale virusurilor de la om și animale, cu atât imaginea se conturează mai clar - la fel cum cunoașterea tuturor bunicilor unei persoane ajută la stabilirea descendenței.

Astfel de analize au condus cercetătorii la descoperirea celei mai apropiate rude a SARS-CoV-2, denumită RaTG13, în excremente de liliac găsite în 2013 în apropierea unei peșteri din Yunnan, China. Mai recent, oamenii de știință au descoperit un virus de liliac colectat în anul 2020 din aceeași regiune, virus care este mai apropiat de noul coronavirus uman decât RaTG13 în privința anumitor gene.

Dovezile unei infecții care deja a dispărut poate ajuta, de asemenea, la refacerea pașilor urmați de virus. Aceste indicii provin, de obicei, din anticorpi, proteine pe care sistemul imunitar le lasă în urmă după ce a eliminat virusul din corp. Descoperirea anticorpilor care recunosc SARS-CoV-2 arată cercetătorilor dacă o persoană sau un animal a fost infectată anterior, iar aceste informații pot fi utilizate, împreună cu stabilirea contacților, la dezvăluirea primelor zile ale agentului patogen.

Însă, unele persoane cu COVID-19, boala cauzată de coronavirus, nu dezvoltă niciodată simptome. Aceasta face virusul mai dificil de urmărit, deoarece acele persoane ar putea să nu afle niciodată că au fost infectate, spune Jonna Mazet, epidemiolog la Universitatea Davis din California și directorul Institutului One Health al universității. Iar dacă proteinele imunitare din sânge scad, atunci dovada infecției dispare și ea încet.

Materialul genetic viral și anticorpii dezvoltați de persoanele bolnave de COVID-19 au fost ambele importante pentru stabilirea originilor SARS-CoV-2. Până acum, nu există o înregistrare clară a primului caz la oameni. Lumea a auzit de COVID-19 în urma apariției mai multor cazuri la persoane din piața de fructe de mare Hunan din Wuhan, China. Însă, în timp, rapoartele au dezvăluit cazuri fără legătură cu piața din Wuhan tocmai de la mijlocul lunii decembrie 2019, ceea ce sugerează că virusul ar fi apărut în altă parte.

Mai multe echipe de cercetători au lucrat pentru a urmări virusul și originile sale, iar în ianuarie, Organizația Mondială a Sănătății a trimis o echipă în China pentru a căuta indicii ale provenienței acestuia. Deși vizita nu a oferit răspunsuri unor întrebări importante privind începuturile pandemiei, echipa a tras concluzia că virusul, cel mai probabil, nu a fost scăpat dintr-un laborator; ar fi putut proveni chiar din afara Chinei, au declarat oamenii de știință.

O analiză comparativă a virusurilor din diferite eșantioane prelevate de la oameni și a materialului viral de la alte animale arată că virusuri similare cu SARC-CoV-2 se întâlnesc la liliecii și pangolinii din Thailanda, conform unui raport al virusologului Chee Wan Tan publicat în Nature Communicatoins pe 9 februarie. Un studiu preliminar separat publicat pe bioRxiv.org în data de 26 ianuarie a descoperit coronavirusuri înrudite la liliecii din Cambodgia.

Pangolinul malayan
După ce SARS-CoV-2 a început să se răspândească, cercetătorii au identificat câteva virusuri înrudite la pangolini, cum este acest pangolin malayan (Manis javanica) confiscat în Kuala Lumpur. Aceste descoperiri au determinat unii experți că suspecteze că pangolinii infectați ar fi putut ajuta la transferul virusului la om, însă studiile ulterioare sugerează că pangolinii nu au fost direct implicați. | Foto: JIMIN LAI/AFP VIA GETTY IMAGES

Aceste descoperiri le sprijină pe cele de anul trecut, când s-a stabilit că noul coronavirus prezintă anumite caracteristici care ar fi putut proveni doar de la virusurile care circula la animale, fapt care face mai puțin probabilă ipoteza originii dintr-un laborator.

Urmărirea virusurilor necesită mult timp

Deși cercetătorii au investigat originile SARS-CoV-2 încă de la începuturile pandemiei, una dintre cele mai mari provocări este timpul, spune Mazet. Recrearea unui eveniment de transmiterea cu mai mult de un an în urmă este foarte dificilă. Însă este posibil să fie colectate dovezi care să indice în direcția corectă.

Astfel s-a întâmplat cu epidemia de SARS din 2003. Virusul a început să se răspândească puternic în februarie, însă primele cazuri au apărut la sfârșitul anului 2002, la persoane care au intrat în contact cu animale sălbatice, un indiciu care arată că virusul a provenit de la animale. Până în octombrie 2003, după ce partea cea mai grea a epidemiei a trecut, cercetătorii au raportat un alt indiciu: unele zibete de palmier mascate vândute într-o piață de animale vii fuseseră infectate.

Mai târziu a devenit clar că zibetele de palmier (Paguma larvata) nu poartă virusul în sălbăticie. Doar cele vândute în piață fuseseră infectate, ceea ce înseamnă că aceste animale probabil că nu sunt gazda naturală a virusului. În cele din urmă, cercetătorii au indicat liliecii cu potcoavă (Rhinolophus) drept sursa potențială. Această activitate de investigații genetice a dezvăluit că zibetele, cel mai probabil, au luat virusul de la lilieci și l-au transmis mai departe oamenilor cu care au intrat în contact.

Pangolinul malayan
Zibetele de palmier mascate infectate cu coronavirusul, cum este acest exemplar de Paguma larvata fotografiat în Myanmar, dintr-o piață de animale vii au fost puse inițial în legătură cu epidemia de SARS din 2003-2004. | Foto: REJOICE GASSAH/INATURALIST.ORG (CC BY 4.0)

Chiar și așa, căutarea a continuat. În anul 2017, analizele genetice au identificat anumite secvențe de ARN ale coronavirusurilor de la lilieci care au constituit coronavirusul SARS original (ce a declanșat epidemia din 2003) și care se puteau recombina pentru a forma virusuri similare. Cercetările au evoluat încet și au necesitat timp. Căutarea originilor noului coronavirus SARS-CoV-2 urmează același drum. Însă, de această dată, cercetătorii deja cunosc faptul că liliecii găzduiesc coronavirusuri similare cu SARS.

Cutia neagră a naturii

Desemnarea liliecilor ca suspecți principali nu este suficientă pentru stabilirea originilor virusului. Există informații esențiale despre biologie și ecologia liliecilor pe care cercetătorii nu le cunosc încă, ceea ce face dificilă stabilirea modului în care oamenii au contractat SARS-CoV-2. Oamenii de știință nu înțeleg pe deplin felul în care liliecii interacționează cu virusurile pe care le poartă și cum ar putea transmite aceste virusuri la alte animale. De asemenea, este puțin cunoscut felul în care mediul în care trăiesc liliecii îi face pe aceștia mai susceptibili de a transmite un virus unui alt animal.

Pentru formarea unei imagini mai clare a modului în care virusurile de la lilieci ar putea declanșa o pandemie, cercetătorii trebuie să studieze felul în care aceste virusuri apar în habitatele naturale, spune Raina Plowright, ecolog la Universitatea de Stat din Montana.

Căutarea unor virusuri de la animale care au declanșat o epidemie este precum căutarea unui anumit pai în carul cu fân, spune Colin Parrish, virusolog la Universitatea Cornell. Liliecii poartă numeroase virusuri - coronavirusuri și alte tipuri -, fapt pentru care cercetătorii trebuie să caute în regiunea geografică potrivită pentru a găsi virusuri similare cu SARS-CoV-2. Iar pentru a complica și mai mult lucrurile, un virus poate exista acolo într-un sezon, pentru ca apoi să dispară în sezonul următor, așa că timpul contează. Este posibil ca acum să nu fie timpul potrivit, spune Parrish.

Nu este clar de ce virusurile apar și dispar, spune Plowright. Studiile au arătat că liliecii stresați împrăștie mai multe virusuri în mediul înconjurător, la fel cum oamenii stresați dezvoltă leziuni din cauza virusurilor herpetice. Așadar, este posibil ca liliecii infectați să devină contagioși din cauza unor factori de stres, cum ar fi pierderea habitatelor, pentru că apoi răspândirea virusului să înceteze după ce factorul de stres a dispărut.

O altă posibilitate este aceea ca virusurile să măture populațiile de lilieci la fel cum pojarul o face în cazul oamenilor: perioade scurte de contagiozitate cu transmitere rapidă. În acest scenariu, un virus de liliac se poate răspândi în cadrul unei populații până ce toate animalele își revin, apoi sare la un alt grup de lilieci.

Este dificil de stabilit care scenariu se desfășoară în natură. Pentru a determina acest lucru sunt necesare cantități uriașe de informații privind starea de sănătate și imunitatea liliecilor, precum și privind condițiile de mediu. Iar răspunsurile ar putea fi specifice pentru fiecare virus găzduit de lilieci.

Ceea ce este clar este faptul că informațiile colectate despre efectele pe care oamenii le au asupra mediului și animalelor ar putea ajuta autoritățile la luarea deciziilor corecte pentru protejarea publicului de viitoare epidemii. Tăierea pădurilor tropicale pentru a face loc agriculturii sau construirea drumurilor ar putea aduce oamenii în apropierea animalelor stresate infectate cu virusuri. Cunoașterea perioadei în care liliecii răspândesc mai mult virusurile ar putea ajuta la reducerea riscului de transmitere.

Source Sursa: www.sciencenews.org
Text: Erin Garcia de Jesus



Din aceeași categorie