Logo bio-infomedia.ro

Microplasticul din apă, mai ușor absorbit de celulele de șoarece

  • 14 decembrie 2020
  • Mediu
Deșeuri din plastic pe un râu
Deșeuri din plastic pe râul Drina din Bosnia-Herțegovina. | Foto: ELDAR EMRIC/AP/SHUTTERSTOCK

Particulele de microplastic expuse la apă dulce sau sărată timp de mai multe săptămâni prezintă o probabilitate mai mare de a fi absorbite de către celulele de șoarece crescute în laborator, fapt care sugerează că microplasticul din mediu ar putea pătrunde în celule mai ușor decât s-a crezut inițial.

Studiile privind potențialele efecte ale plasticului ingerat asupra animalelor utilizează, de obicei, particule de microplastic curate. Totuși, acestea nu sunt chiar ca acelea întâlnite în natură, care pot fi acoperite de diferite resturi din mediul înconjurător.

Anja Ramsperger de la Universitatea Bayreuth din Germania și colegii săi au luat particule de microplastic curate și le-au incubat timp de două săptămâni în apă dulce dintr-un iaz artificial și în apă sărată dintr-un acvariu marin. Amândouă aceste medii erau locuite de diverse comunități de animale, plante și microorganisme. Prin incubarea particulelor, cercetătorii au încercat să imite mai bine condițiile de mediu din lumea reală.

Apoi cercetătorii au expus aceste particule de microplastic la celule de șoarece crescute în laborator și au urmărit la microscop ceea ce se întâmplă. Cercetătorii au descoperit că particulele incubate în medii cu apă dulce sau sărată erau absorbite de către celule de până la zece ori mai mult decât particulele curate ținute în apă purificată.

Echipa bănuiește că explicația acestui fapt este existența pe suprafața acestor particule de microplastic a unui strat de molecule biologice, inclusiv proteine, carbohidrați și grăsimi.

Multe dintre cunoștințele noastre curente despre absorbția particulelor se bazează pe particule curate, care nu au fost expuse la condițiile din mediul înconjurător, a declarat Douglas Walker de la Școala de Medicină Icahn din Mount Sinai, New York. Acest fapt ar putea subestima cât de ușor poate intra microplasticul în corpul uman. Vor fi necesare studii ulterioare pentru a analiza riscul pentru oameni și alte organisme.

Source Sursa: www.newscientist.com
Text: Layal Liverpool
Foto: Eldar Emric/AP/Shutterstock