Logo bio-infomedia.ro

Zgomotele naturale pot afecta ecosistemele

Râu domol
Zgomotele unui râu învolburat pe care oamenii de știință le-au redat în apropierea acestui pârâu liniștit din Idaho, S.U.A., au afectat hrănirea păsărilor și liciecilor. Rezultatele sugerează că, în afara zgomotelor provenite de la activitățile umane, zgomotele naturale pot modela ecosistemele. | Foto: CORY TOTH
  • Zgomotele din mediul înconjurător influențează negativ animalele sălbatice în privința comunicării, hrănirii, reproducerii sau chiar a supraviețuirii.
  • Cercetătorii au urmărit două grupuri de animale dependente de sunete - păsările și liliecii. Liliecii își localizează prada prin ecolocație, în timp ce păsările comunică prin cântece.

Timp de două veri, într-un colț al Munților Pioneer din Idaho, Statele Unite ale Americii, zgomotul apelor învolburate a umplut aerul. Însă acolo unde aceste zgomote au predominat, de fapt curgeau doar pâraie liniștite.

Aceste râuri fantomă au făcut parte dintr-un experiment condus de ecologul Dylan Gomes, de la Universitatea de Stat din Boise. Cercetătorul și colegii săi au verificat ipoteza conform căreia sunetele din natură influențează alegerea locurilor de trai și hrănirea la animalele sălbatice.

Numeroase cercetări sugerează că zgomotele produse de om influențează negativ animalele în privința comunicării, hrănirii, reproducerii sau chiar a supraviețuirii, spune Gomes. De exemplu, sunetele produse de traficul de pe o autostradă poate îndepărta păsările migratoare de la locurile lor obișnuite de odihnă. Însă peisajul sonor (soundscape) este o componentă de nișă care a fost ignorată până acum, spune Gail Patricelli, ecolog la Universitatea din Davis, California, care nu a fost implicată în studiu. Experimentul cu râurile fantomă sugerează că nu ar trebui să ignorăm acest lucru, mai adaugă cercetătoarea.

Gomes și echipa sa au transportat aproape 3,5 tone de difuzoare, panouri solare și alte ehipamente în zonele rurale. La cele 60 de locuri de studiu din apropierea pâraielor, cercetătorii au difuzat zgomote ale curgerii apelor cu diferite volume și frecvențe sau tonalități, creând iluzia auditivă a unor râuri învolburate.

Pe măsură ce aceste râuri imaginare curgeau, cercetătorii au urmărit două grupuri de animale dependente de sunete - păsările și liliecii. Liliecii își localizează prada prin ecolocație, în timp ce păsările comunică prin cântece, explică Gomes.

Pentru fiecare creștere de 12 decibeli a intensității zgomotului, abundența păsărilor s-a redus cu circa 7%, iar activitatea liliecilor a scăzut cu 8%, raportează cercetătorii în articolul publicat pe 24 mai în Nature Communications. Păsările au fost afectate mai ales de tonalitățile sunetelor care se suprapuneau cu ciripitul lor. Iar pentru fiecare creștere cu doi kilohertzi a tonalității, activitatea generală a liliecilor s-a redus cu aproximativ 8%.

În mijlocul tuturor acestor zgomote, Gomes și echipa sa au amplasat 720 omizi false confecționate din lut în sălciile vizitate des de păsări. Per total, păsările au căutat mai puțin hrană pe măsură ce volumul zgomotelor a crescut, deși ele se bazează pe văz pentru a vâna. Este posibil ca păsările să considere zgomotele drept perturbatoare, la fel cum o persoană s-ar chinui să rezolve un puzzle în timpul unui concert de rock, spune Gomes.

Cercetătorii au studiat și impactul zgomotului asupra hrănirii liliecilor. Ei au montat câteva difuzoare mici care au redat sunete de insecte pentru a atrage liliecii care vânează pasiv. Dispozitivele mecanice care mimau bătăile din aripi ale insectelor au atras liliecii care vânează prin ecolocație activă. La speciile de lilieci care pot vâna pasiv sau activ, comportamentul pasiv a scăzut, în timp ce comportamentul activ a crescut atunci când cercetătorii au crescut volumul zgomotelor.

Dacă modificările din fondul de zgomot natural pot influența atât de ușor viața și hrănirea animalelor, atunci devine crucială gestionarea și reducerea zgomotelor produse de activitățile umane, conchide Gomes.

Source Sursa: sciencenews.org
Text: Nikk Ogasa



Din aceeași categorie