Logo bio-infomedia.ro

Rolul comunităților locale în conservarea naturii

  • 3 septembrie 2021
  • Ecologie
Pădure în sezonul de toamnă
Foto: CC0 PUBLIC DOMAIN
  • Un studiu recent, publicat în Ecology and Society, arată că popoarele indigene și comunitățile locale aduc cele mai bune beneficii pe termen lung în privința conservării naturii.
  • Studiul recomandă că popoarele indigene și comunitățile locale să fie la cârma eforturilor de conservare, cu susținere necesară din exterior, inclusiv legislație și politici care să recunoască expertiza lor.

Comunitățile locale și popoarele indigene furnizează cele mai bune beneficii pe termen lung în privința conservării naturii, conform unui nou studiu al Universității East Anglia (UEA), în colaborare cu partenerii din Franța. Autorul principal, dr. Neil Dawson, de la Școala de Relații Internaționale a UEA, a făcut parte dintr-o echipă internațională care a realizat o evaluare sistematică și care a descoperit că succesul unei acțiuni de conservare este mai degrabă o excepție, decât o regulă.

Însă studiul, publicat în Ecology and Society, sugerează că răspunsul ar putea fi conservarea echitabilă, care împuternicește și susține administrarea aspectelor de mediu de către popoarele indigene și comunitățile locale.

Echipa de cercetători a analizat rezultatele a 169 proiecte de conservare din toată lumea, în principal din Africa, Asia și America Latină. De la restaurarea pădurilor naționale din Taiwan și a grădinilor comunității din Nepal, până la restaurarea bazinelor din apă din Congo, înființarea de pescării sustenabile în Norvegia și conservarea zonelor umede din Ghana - echipa a avut în vedere o sumedenie de proiecte.

Cercetătorii au analizat modul în care administrația - angajamentele și luarea deciziilor din spatele eforturilor de conservare - influențează natura și bunăstarea popoarelor indigene și a comunităților locale.

Activitatea, care face parte din cadrul proiectului de cercetare JustConservation, finanțat de Fundația Franceză pentru Cercetarea Biodiversității (FRB), prin intermediul centrului său pentru sinteze și analize în domeniul biodiversității (CESAB), a fost inițiată prin Comisia de Mediu, Economie și Politici Sociale a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN CEESP). Studiul este rezultatul unei colaborări între 17 oameni de știință, inclusiv cercetători de la Școala Europeană de Științe Politice și Sociale (ESPOL) a Universității Catolice din Lille și UEA.

Dr. Dawson examinează sărăcia, bunăstarea și justiția de mediu în rândurile populațiilor rurale, în particular în cadrul grupurilor sociale și etnice marginalizate și sărace.

Studiul arată că a sosit timpul să ne concentrăm pe cine face conservarea naturii și cum face acest lucru, în loc de a ne gândi ce procent din suprafața Pământului să mai împrejmuim, spune dr. Dawson. Conservarea administrată de popoarele indigene și comunitățile locale, pe baza cunoștințelor și posesiunilor acestora, este mult mai probabil să furnizeze rezultate pozitive pentru natură. De fapt, conservarea eșuează deseori deoarece exclude și subevaluează cunoștințele localnicilor și îngrădește drepturile și diversitatea culturală.

De cele mai multe ori, guvernele și organizațiile internaționale de conservare conduc proiectele de conservare, excluzând sau controlând practicile locale, cel mai adesea prin arii de protecție strictă.

Studiul recomandă că popoarele indigene și comunitățile locale să fie la cârma eforturilor de conservare, cu susținere necesară din exterior, inclusiv legislație și politici care să recunoască expertiza lor. Mai mult, este imperativă trecerea cât mai rapidă la o astfel de abordare, spune dr. Dawson.

Negocierile politice actuale, în special viitoarele summit-uri ale ONU privind clima și biodiversitatea, trebuie să îmbrățișeze și să răspundă pentru asigurarea rolului central al popoarelor indigene și al comunităților locale în programele de climă și conservare. În caz contrar, probabil că vor stabili încă un deceniu de practici bine intenționate, dar care duc atât la declin ecologic, cât și la daune sociale.

Dintr-un fond inițial de peste 3.000 de publicații, 169 furnizau dovezi detaliate privind aspectele sociale și ecologice ale conservării. În mod surprinzător, autorii au descoperit că 56% dintre programele de conservare administrate local au raportaseră rezultate pozitive atât în privința bunăstării umane, cât și a conservării. În cazul programelor de conservare controlate din exterior, doar 16% raportaseră rezultate pozitive, iar în mai mult de o treime din cazuri se înregistrase o conservare ineficientă și rezultate sociale negative, în mare parte datorită conflictelor din interiorul comunităților locale.

Cu toate acestea, simpla atribuire a controlului către comunităților locale nu garantează în mod automat succesul conservării. Instituțiile locale sunt la fel de complexe ca și ecosistemele pe care le guvernează, iar acest studiu subliniază că o serie de factori trebuie aliniați pentru a se realiza o administrare de succes.

Coeziunea comunitară, cunoștințele și valorile comune, incluziunea socială, conducerea eficientă și autoritatea legitimă sunt ingrediente importante care sunt adesea perturbate prin procese de globalizare, modernizare sau nesiguranță, fiind necesari mulți ani pentru refacere.

În plus, factori care depășesc comunitatea locală pot împiedica foarte mult administrarea locală, cum ar fi legile și politicile care discriminează obiceiurile și sistemele locale în favoarea activităților comerciale. Trecerea către o conservare mai echitabilă și mai eficientă poate fi deci privită ca un proces continuu și colaborativ.

Acțiunile și sistemele de valori ale popoarelor indigene și comunităților locale sunt principalele resurse care pot asigura o conservare de succes. Încercarea de a le depăși este contraproductivă, dar continuă, iar negocierile actuale de politică internațională și angajamentele rezultate pentru creșterea considerabilă a suprafeței globale de pământ și mare rezervate pentru conservare neglijează acest punct-cheie. Strategiile de conservare trebuie să se schimbe, pentru a recunoaște că cel mai important factor în obținerea unor rezultate pozitive de conservare nu este nivelul restricțiilor sau amploarea beneficiilor oferite comunităților locale, ci mai degrabă recunoașterea practicilor culturale locale și a luării deciziilor. Este imperativ să trecem acum către o eră a conservării prin administrare, spune dr. Dawson.

Source Sursa: phys.org
Text: Universitatea East Anglia



Din aceeași categorie