Logo bio-infomedia.ro

Focul a afectat 85% din speciile amenințate din Amazon

  • 4 septembrie 2021
  • Ecologie
Incendiu în Amazon
Un incendiu de vegetație în bazinul Amazonului din statul brazilian Maranhão, în anul 2014. Incendii de acest fel pârjolesc habitatele de mii de specii amazoniene, conform unei analize a aproape 15.000 de specii de plante și vertebrate. | Foto: MARIO TAMA/GETTY IMAGES
  • Incendiile de pădure din bazinul Amazonului afectează habitatele a mii de specii din Pădurea Tropicală Amazoniană, conform unei analize a aproape 15.000 de specii de plante și animale.
  • Incendiile au afectat până la 190.000 de kilometri pătrați. Până la 95% din speciile studiate aveau habitate care se suprapuneau cu incendiile din această perioadă, deși, pentru numeroase specii, zonele arse reprezentau mai puțin de 15% din totalul habitatului lor.

O mare parte din biodiversitatea Amazonului este sub foc - literalmente.

În ultimele două decenii, defrișările și incendiile de pădure au distrus habitatele a mii de specii de plante și animale din Pădurea Tropicală Amazoniană, inclusiv până la 85% dintre cele ale speciilor amenințate din regiune, conform unui raport publicat în Nature, pe 1 septembrie.

Extinderea distrugerilor este strâns legată de constrângerile - sau mai bine spus lipsa lor - reglementărilor din Brazilia privind protejarea pădurii tropicale față de exploatările forestiere și incendiile utilizate pentru a elibera noi terenuri. Constatările ilustrează rolul-cheie pe care reglementările privind utilizarea pădurii îl joacă în privința sorții Pădurii Amazoniene.

Amenințările la adresa biodiversității ar putea avea efecte pe termen lung. Biodiversitatea sporește rezistența pădurii la secetă, spune Arie Staal, ecolog la Universitatea din Utrecht, Olanda, care nu a fost implicat în studiu. Sub protecția speciilor de arbori, plantele caută să se adapteze la secetă, spune cercetătorul. Dacă zonele afectate de incendii continuă să se extindă, nu numai că Amazonul pierde din pădure, ci și din capacitatea sa de a răspunde la schimbările climatice.

Pe măsură ce focurile pătrund mai adânc în pădurea tropicală, mai multe specii îl vor întâlni pentru prima dată, spune Staal. Aceste specii, inclusiv multe amenințate, nu au evoluat în condițiile unor incendii regulate, astfel încât consecințele ar putea fi severe în privința lor. Astfel de consecințe pot include creșterea riscului de declin sau extincție a populației, similar cu incendiile uriașe de vegetație care au avut loc în Australia în anii 2019 și 2020.

În ultimele decenii, defrișările și secetele periodice din bazinul Amazonului au fost asociate cu intensificarea incendiilor de vegetație. În anul 2019, o serie de incendii necontrolate au ars regiunea.

Însă nu știm cum incendiile afectează biodiversitatea din bazinul Amazonului, spune Xiao Feng, biogeograf la Universitatea de Stat din Tallahhasse, Florida, S.U.A. Amazonul este o regiune uriașă și, în general, este imposibil ca oamenii să meargă acolo și să numere speciile înainte și după un incendiu. Ar fi o activitate incredibil de laborioasă.

În schimb, Feng și o echipă de colaboratori din Brazilia, China, Olanda și Statele Unite ale Americii au investigat modul în care habitatele speciilor de plante și animale din Amazon au fost expuse la incendiile recente. Echipa a compilat hărți ale distribuției habitatelor a 11.514 specii de plante și 3.079 specii de animale vertebrate, creând ceea ce poate fi considerat cel mai cuprinzător set de date al distribuției habitatelor din Amazon. Echipa a comparat aceste hărți cu imaginile din satelit ale Pădurii Amazoniene, din perioada 2001-2019. Aceste hărți au permis cercetătorilor să urmărească modul în care exploatările forestiere și incendiile au dus la degradarea pădurii tropicale.

Incendiile au afectat până la 190.000 de kilometri pătrați - o suprafață aproximativ cât cea a statului Washington din S.U.A. Până la 95% din speciile studiate aveau habitate care se suprapuneau cu incendiile din această perioadă, deși, pentru numeroase specii, zonele arse reprezentau mai puțin de 15% din totalul habitatului lor.

Speciile afectate includ până la 85% din cele 610 specii considerate amenințate de către Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN). Această categorie include 264 tipuri de plante, 107 amfibieni și 55 de mamifere. Doar în anul 2019, peste 12.000 de specii au avut de-a face cu focul undeva în zona lor geografică.

Începând cu anul 2009, când au fost implementate o serie de reglementări care se reducă defrișările, extinderea incendiilor s-a redus, cu excepția anilor secetoși. Apoi, în anul 2019, amploarea incendiilor a crescut din nou, coincizând cu o relaxare a reglementărilor. Cea mai mare parte a pierderilor de pădure cauzate de incendii s-a concentrat pe partea sudică a pădurii tropicale, intens exploatată pentru lemn.

Aceste modificări sugerează că politicile de conservare a pădurii pot încetini tendința de degradare a acesteia și pot fi cruciale pentru a preveni ca regiunea să ajungă într-un punct de cotitură. Acest punct ar putea apărea atunci când ciclul defrișărilor, secetelor și incendiilor declanșează o transformare la scară amplă a bazinului Amazonului într-un habitat de tip savană.

În timp ce studiul nu a putut urmări soarta anumitor plante sau animale, cercetătorii își propun să studieze impactul focului asupra anumitor grupe de specii, care ar putea avea vulnerabilități foarte diferite în fața unui Amazon inflamabil. Știm că unii arbori pot fi mai rezistenți la arsuri decât alții. Deci ar putea să fie important să facem distincția între diferențe, spune Feng.

Source Sursa: sciencenews.org
Text: Jake Buehler



Din aceeași categorie