Logo bio-infomedia.ro

Evoluția omului: cum am devenit umani

  • 14 ianuarie 2021
  • Ecologie
Foto: MUZEUL DE ISTORIE NATURALĂ DIN LONDRA
  • Trăsăturile cheie care ne definesc ca oameni sunt mersul biped, creierul mare, dimensiunile similare dintre sexe (dimorfismul sexual redus), copilăria și precizia mâinilor.
  • Toate aceste caracteristici, combinate cu o inteligență mai ridicată, au oferit omului o mare influență asupra mediului înconjurător.

Astăzi am rămas singura ramură din arborele familiei umane. Însă suntem doar un personaj din povestea evoluției omului.

Pentru a înțelege cu adevărat cine suntem, trebuie să aruncăm o privire la cum am ajuns aici și la trăsăturile fizice cheie care ne definesc ca oameni.

Mersul biped

Capacitatea oamenilor de a sta confortabil pe două picioare pentru perioade extinse de timp ne evidențiază dintre aproape toate celelalte animale. Această trăsătură a apărut odată cu timpul, printr-o serie de modificări anatomice ale scheletului nostru, care ne-au afectat baza craniului, coloana vertebrală, pelvisul, femurul, genunchii și labele picioarelor.

Schelete de hominizi
Scheletul de Australopithecus sediba (în centru) și al omului modern (în dreapta) sunt adaptate mersului biped, spre deosebire de cel al cimpanzeului (în stânga). | Foto: MUZEUL DE ISTORIE NATURALĂ DIN LONDRA

Aceste trăsături servesc ca indicatori, în înregistrările fosile, ai mersului biped al strămoșilor noștri, cea mai veche dovadă datând de acum 6 milioane de ani, de la Orrorin tugenensis.

Însă, doar atunci când Homo erectus a apărut în scenă am observat apariția picioarelor lungi, similare cu ale noastre, care sunt bine potrivite pentru alergare și mersul pe distanțe lungi.

Creiere mai mari

Oamenii au capul mare - creierul nostru este de aproximativ trei ori mai mare decât ar fi de așteptat de la un animal de dimensiunile noastre.

Creierul rudelor noastre hominide timpurii (specii mai apropiate de noi decât de cimpanzei) nu era de dimensiuni prea mari. Creierele australopitecilor erau puțin mai mari decât cele ale maimuțelor, aproximativ de dimensiunea unui grepfrut.

Craniu de Australopithecus africanus
Australopithecus africanus au avut un creier mult mai mic decât cel al omului. | Foto: MUZEUL DE ISTORIE NATURALĂ DIN LONDRA

Doar după apariția genului Homo am început să observăm o creștere mai semnificativă a creierului, dominată de dezvoltarea cortexului cerebral.

În perioada din urmă cu 1.800.000 - 700.000 de ani, dimensiunea medie a creierului lui Homo erectus s-a dublat, creierul neanderthalienilor și al lui Homo sapiens fiind chiar mai mari.

Nu este clar ceea ce a determinat această creștere semnificativă în dimensiuni, dar a fost posibilă datorită modificărilor din dietă, care au permis oamenilor să obțină mai multă energie din hrană. Descoperirea uneltelor și a focului, care au permis pre-procesarea hranei, reducând astfel activitatea maxilarelor, dinților și a tubului digestiv, probabil că au jucat un rol. La fel ca accesul la carne, o bogată sursă de proteine.

Un creier de dimensiuni mai mari are, cu siguranță, legătură cu trăsăturile umane distincte: capacitatea de a crea unelte complexe, tehnici mai avansate de vânătoare, structuri sociale complexe și apariția limbajului.

Dimensiuni similare pentru ambele sexe

Deși nu este o trăsătură umană prea evidentă precum celelalte, reducerea dimorfismului sexual - diferența în dimensiune și formă dintre masculi și femele - este legat îndeaproape de una dintre cele mai importante caracteristici ale omului: cooperarea pe scară largă într-o populație.

Dimorfismul sexual accentuat de la majoritatea primatelor este asociat cu competiția dintre masculi pentru femele. Cel mai adesea, aceasta duce la masculi cu corpurile și cu caninii mai mari, fapt ce reprezintă un semn de agresivitate.

Cimpanzeu
Un cimpanzeu își arată caninii mari. Masculii prezintă canini mult mai mari decât ai femelelor, ca semn de agresivitate, spre deosebire de oameni. | Foto: SERGEY URYADNIKOV/SHUTTERSTOCK

Toți hominizii cunoscuți prezintă canini mai mici decât rudele noastre cele mai apropiate aflate în viață - cimpanzeul și bonobo. Printre rudele noastre hominide timpurii, cum ar fi Australopithecus afarensis, observăm diferențe semnificative între dimensiunile corpului la masculi și femele. Însă speciile genului Homo încep să arate un nivel de dimorfism sexual similar cu al nostru.

De ce dimorfismul sexual este o trăsătură importantă pentru a deveni uman? Din moment ce un dimorfism sexual mai redus este corelat cu o agresivitatea mai redusă între masculi, este probabil să fie asociat și cu o cooperare mai însemnată în interiorul populației, fapt care a dus, cel mai probabil, la dezvoltarea mult mai facilă a unor societăți și civilizații de succes.

Copilăria

Existența copilăriei pare a fi un pas important pe drumul spre apariția omului. Aceasta este definită ca perioada de timp de după pruncie, când copilul este înțărcat, dar nu-și poate purta singur de grijă.

În esență, copilăria este o perioadă extinsă de creștere, în care are loc dezvoltarea continuă și rapidă a creierului. Această perioadă ne permite să învățăm setul complex de îndemânări, cu ajutorul cărora putem trăi în cadrul societăților umane complexe.

Copilăria mai aduce și un alt beneficiu pentru populațiile umane, mai puțin evident. Spre deosebire de majoritatea primatelor, suntem relativ neajutorați după ce nu ne mai hrănim de la sânul mamei. Așadar, un copil rămâne dependent de grija altora, însă asigurarea acestei îngrijiri nu este limitată numai la mamă, ci poate veni și de la bunică, frații mai mari sau alte rude apropiate. Acest lucru eliberează din timpul mamei, permițându-i să desfășoare alte activități și să aibă un alt copil mult mai devreme decât dacă ar fi continuat să-l îngrijească pe primul.

Copilăria extinsă pare să fi apărut pentru prima dată la genul Homo, și anume la Homo erectus, după cca. 1,9 milioane de ani.

Precizia mâinilor

Cu toate că și alte animale folosesc unelte, măiestria noastră le întrece pe toate și este distinctiv umană. În cele din urmă, aceasta este dată de precizia mâinilor, care este rezultatul modificărilor survenite în anatomia lor. O caracteristică anatomică cheie în acest sens o constituie o mică proiecție a osului denumită procesul stiloid metacarpian. Aceste os ne permite să aplicăm mai multă presiune pe încheietură și palmă. Împreună cu modificările apărute în proporțiile degetelor, aceasta înseamnă că noi putem strânge obiectele între degetul mare și vârfurile celorlalte degete.

Prin contrast, un cimpanzeu nu își poate atinge vârful degetului mare cu vârfurile celorlalte degete, fapt care nu îi da aceeași dexteritate a mâinii.

Unora dintre rudele noastre mai îndepărtate, cum ar fi Australopithecus afarensis, inclusiv faimoasă fosilă denumită Lucy, cu o vârstă de 3,2 milioane de ani, le-au lipsit, de asemenea, precizia mâinilor. Însă, cercetări recente prin scanare CT sugerează că vărul apropiat al lui Lucy, Australopithecus africanus, ar fi avut anatomia care să-i permită apucarea uneltelor din piatră încă de acum trei milioane de ani.

Procesul de apucare a obiectelor cu mână s-a rafinat mai mult pe vremea lui Homo erectus, în urmă cu 1,8 milioane de ani. Cuplată cu o inteligență mai ridicată, aceasta a oferit omului o mare influență asupra mediului înconjurător.

Source Sursa: www.nhm.ac.uk
Text: David Urry, Lisa Hendry
Foto: Muzeul de Istorie Naturală din Londra



Din aceeași categorie