Logo bio-infomedia.ro

Madagascar, o oază pentru peștii "fosile vii"

Celacantul
Peștele de mare adâncime numit celacant, o adevărată fosilă vie. | Foto: LIVESCIENCE.COM
  • Celacanții sunt membrii ordinului de pești rari Coelacanthiformes, care cuprinde două specii ce trăiesc în prezent: celacantul din vestul Oceanului Indian (Latimeria chalumnae) și celacantul indonezian (Latimeria menadoensis).
  • Având în spate o istorie de 420 milioane de ani, celacanții sunt considerați adevărate fosile vii. Acești pești au evoluat cu 180 de milioane de ani înaintea dinozaurilor, supraviețuind mișcărilor maselor continentale și asteroidului care a distrus cea mai mare parte a vieții de pe Pământ.

Madagascarul ar putea fi o adevărată oază secretă pentru celacanți, peștii " fosile vii" considerați dispăruți până când un pescar a capturat un exemplar în anul 1938.

Acest specimen incredibil a fost descoperit pe coasta Africii de Sud, însă celacanții din aceeași specie - Latimeria chalumnae - au fost observați și în Tanzania, Insulele Comore (un grup de insule de pe coasta de est a Africii) și Madagascar. Acum, o nouă analiză a capturilor accidentale din industria de pescuit a Madagascarului arată că au fost pescuite cel puțin 34 de specimene confirmate, la care se adaugă multe altele care nu au fost raportate și nu au atras atenția biologilor. Deși dimensiunea reală a populației rămâne un mister, autorii noului studiu bănuiesc că Madagascarul ar putea fi un habitat important pentru celacant și poate chiar casa sa ancestrală.

Având în spate o istorie de 420 milioane de ani, celacanții sunt mai vechi decât Madagascarul, care a avut o linie de coastă în ultimii 88 de milioane de ani și se află în poziția actuală de 40 de milioane de ani. Însă acești pești sunt mai bine cunoscuți din Insulele Comore, care au o vechime de doar circa 15 milioane de ani. Cercetătorii cred că peștele trăiește în Madagascar de mai multă vreme, colonizând Insulele Comore ulterior.

Madagascarul deține o zonă de coastă vastă, cu numeroase canioane, spune ihtiologul Mike Bruton, coautorul studiului. Mai știm că celacanților le place să trăiască în canioane, la adâncimi de 150-500 de metri.

Insula Madagascar este mult mai veche decât Insulele Comore, de unde au provenit cele mai multe capturi înregistrate. Deoarece istoria fosilelor de celacanți se întinde pe o perioadă de 420 de milioane de ani, Bruton și colegii săi cred că, în comparație cu Insulele Comore, Madagascarul ar fi putut găzdui acești pești de mai mult timp.

Fosile de pești

Istoria lor îndelungată face celacanții atât de fascinanți, spune Bruton. Acești pești au evoluat cu 180 de milioane de ani înaintea dinozaurilor, supraviețuind mișcărilor maselor continentale și asteroidului care a distrus cea mai mare parte a vieții de pe Pământ, inclusiv "monștrii marini" precum mosazaurii. Fiind cunoscuți inițial doar din înregistrările fosile, celacanții au fost considerați dispăruți până când un traul a capturat un exemplar în decembrie 1938, în sudul Africii. Conform Muzeului din Australia, echipajul a fost intrigat de dimensiunea și aspectul bizar al peștelui, fapt pentru care au alertat un muzeu din East London, Africa de Sud, al cărui specialiști au dus specimenul ihtiologului J.L.B. Smith. Smith a confirmat că peștele este un celacant și i-a dat o denumire științifică (o altă specie, Latimeria menadoensis, a fost descoperită în 1998 lângă Indonezia).

Informațiile despre prezența celacanților în apele din jurul Madagascarului au fost întotdeauna puține, spune Bruton; nu a existat niciodată în specialist în celacanți pe această insulă. Având în vedere habitatul promițător din jurul coastei, cercetătorii au început să primească rapoarte despre capturi de celacanți. Ei au descoperit că rapoartele se înmulțesc în timp, posibil datorită creșterii în popularitate a plaselor de pescuit cu ochiuri mari utilizate la pescuitul rechinilor. Aceste plase de pescuit sunt lăsate în apele adânci, uneori având fixate și momeli de pește. Probabil că celacanții nu detectează plasele până când nu este prea târziu, deoarece ei vânează noaptea și utilizează electrorecepția - detectarea micilor câmpuri electrice produse de pradă în apă. Plasele de pescuit nu generează astfel de câmpuri electrice. Pentru a face lucrurile și mai rele pentru celacanți, plasele pot fi amplasate și în canioane, spre deosebire de plasele de pescuit ale traulerelor, care pot fi folosite doar pe un fund de ocean relativ plat.

În rândul celor 34 de înregistrări suficient de detaliate pentru a fi confirmate despre celacanți, peștii aveau o greutate de 30-90 kg și o lungime de 121-190 cm.

Protejarea celacanților

Capturile au avut loc de-a lungul coastei vestice de 1.000 km a Madagascarului, de la punctul cel mai sudic al insule până pe coasta de nord-vest. Cel mai mare grup a fost prins în canionul Onilahy, pe coasta de sud-vest. Acest nivel de capturi accidentale poate fi periculos pentru supraviețuirea celacanților. Aceste specii se află în pericol critic de dispariție și prezintă multe dintre caracteristicile care pun un pește în pericol de extincție: au o rată de creștere redusă, se reproduc rar și sunt prădători superiori ușor amenințați de pierderea habitatului și degradarea mediului.

Este posibil ca celacanții să trăiască și pe coasta de est a Madagascarului, conform unui raport al cercetătorilor publicat în South African Journal of Science. Activitățile de pescuit sunt mai reduse în partea de est, așadar această parte a insulei ar putea fi studiată cu ajutorul vehiculelor operate de la distanță. Programul African pentru Ecosistemul Celacantului, un proiect al Institutului Sud African pentru Biodiversitate Acvatică, deține un submersibil capabil să desfășoare astfel de cercetări, spune Bruton, însă expediția planificată pentru Madagascar a fost amânată din cauza pandemiei de COVID-19.

Pentru moment, cercetătorii recomandă ca Madagascarul să înființeze un sanctuar pentru celacanți în canionul Onilahy și să aprobe legislația prin care să întroducă L. chalumnae pe lista speciilor protejate. Pescuitul la plasă ar trebui interzis în zonele bogate în celacanți, iar echipajele de pescuit ar trebui stimulate pentru a marca, fotografia și elibera orice celacant viu pe care îl prind. Acești pești nu sunt comestibili, deoarece țesuturile lor conțin uleiuri râncede și uree (ingredientul principal al urinei), însă, uneori, sunt consumați în Madagascar.

Dacă echipajele de pescuit ar putea fi atrase în tabăra conservării, ele ar putea ajuta la avansarea cercetării celacanților, spune Bruton. Pescarii ar putea îngheța celacanții morți pentru a le conserva țesuturile în vederea analizelor genetice. Secvențierea genetică ar putea dezvălui dacă există încrucișări între celacanții din Madagascar și cei ai altor populații din vestul Oceanului Indian.

Source Sursa: www.livescience.com
Text: Stephanie Pappas



Din aceeași categorie