Logo bio-infomedia.ro

Dinozaurii cu aripi de liliac, zburători neîndemânatici

Ambopteryx longibrachium
Deși avea aripi asemănătoare cu cele ale liliacului, Ambopteryx longibrachium (ilustrație) putea plana doar pe distanțe scurte. | Foto: CHUNG-TAT CHEUNG
  • În urmă cu 160 de milioane de ani au trăit două specii de dinozauri denumite Yi qi și Ambopteryx longibrachium, care prezentau aripi mari membranoase, asemănătoare cu cele ale liliecilor de astăzi.
  • Acestor dinozauri le-au lipsit alte trăsături specifice zburătorilor adevărați, motiv pentru care sunt considerați un experiment eșuat al evoluției. Niciun dinozaur cu aripi de liliac nu a apărut în înregistrările fosile de după Jurasic.

Numai două specii de dinozaur sunt cunoscute ca având aripi formate din tegumentul întins, asemănătoare cu ale liliacului. Însă spre deosebire de lilieci, acești dinozauri erau capabili doar să planeze între copaci, conform unei noi analize anatomice. Planarea cu ajutorul aripilor de liliac s-a dovedit a fi o fundătură pe calea evoluției zborului, după cum afirmă cercetătorii..

Sunt experimente eșuate, a declarat Alexander Dececchi, paleontolog la Universitatea Mount Marty din Sioux, S.D.

Animalele zburătoare cu aripi din pene încep să apară în înregistrările fosile la doar câteva milioane de ani după dinozaurii cu aripi de liliac. Acești zburători cu pene ar fi putut fi în competiție cu planoriștii pentru aceeași nișă evolutivă.

Yi qi și Ambopteryx longibrachium au fost dinozauri de dimensiunea unui corb, care au trăit în urmă cu 160 de milioane de ani. Ei erau veri îndepărtați, ambii aparținând unui grup bizar de dinozauri denumit scansoriopterigide. Însă, spre deosebire de alte scansoriopterigide, aceste două specii prezentau aripi mari membranoase - un tegument subțire întins între membre osoase alungite.

Scansoriopterigidele au fost o ramură a teropodelor, același grup care include giganți precum Tyrannosaurus rex, precum și păsările străvechi. Oamenii de știință au crezut că acest drum evolutiv, deși destul de întortocheat, era centrat în jurul unor variații ale aceleași forme de bază - un corp de pasăre.

Însă nu este clar dacă Yi qi și Ambopteryx longibrachium erau buni zburători, adică dacă erau capabili să se desprindă de sol și să bată din aripi. Pentru a studia abilitatea dinozaurilor de a zbura, Dececchi și colegii săi au utilizat imagistica cu fluorescență stimulată cu laser, care poate detecta detalii ale țesuturilor moi, cum ar fi membranele și cartilagiile, din fosile, pentru a reanaliza anatomia celor două specii. Echipa de cercetători a făcut noi estimări ale greutății acestor dinozauri și ale formei și anvergurii aripilor, apoi au simulat modul în care aceste caracteristici s-ar fi putut translata în mișcarea aripilor, planare și ridicarea în zborului.

Noile analize au confirmat că acești doi dinozauri aveau structuri ale aripilor total diferite față de zburătorii cu pene, fapt care demonstrează că cele două strategii de zbor au evoluat independent una față de cealaltă. De exemplu, Yi și Ambopteryx aveau membre anterioare cu oase alungite între aripile lor membranoase, precum și un os special la încheietură, care ajuta la susținerea membranei. Pe de altă parte, scheletul aripii păsărilor consta din oase metacarpiene alungite, similare cu oasele degetelor.

Această ramură evolutivă a fost, în final, un eșec. Yi și Ambopteryx erau capabile doar să planeze pe distanțe scurte, din copac în copac. Raportul dintre masa corporală și aripi a fost prea mare pentru ca ele să poată plana pe distanțe mai lungi.

În ceea ce privește zburatul efectiv, dinozaurilor le-au lipsit alte trăsături pe care le posedau zburătorii adevărați, fie că sunt cei cu aripi cu pene, fie că sunt cei cu aripi membranoase, precum pterozaurii și liliecii. De exemplu, orientarea aripilor dinozaurilor sugerează că ele nu erau făcute pentru bătaie prin rotație. Iar sternul dinozaurilor nu indică dovezi ale unor locuri de prindere a unor mușchi esențiali pentru zbor, așa cum se întâmplă la păsările moderne.

La doar câteva milioane de ani după Yi și Ambopteryx, cu circa 150 de milioane de ani în urmă, pasărea străveche Archaeopteryx a început să apară în înregistrările fosile. Deși nici Archaeopteryx nu a fost un zburător nemaipomenit, aceasta plana mai bine și chiar putea să bată din aripi.

Nu este o surpriză faptul că dinozaurii cu aripi de liliac nu erau buni zburători, conform paleontologului Jingmai O'Connor, de la Academia Chineză de Științe din Beijing, care, împreună cu colegii săi, au descris pe Ambopteryx într-un studiu din 2019 din Nature. O'Connor notează că niciun dinozaur cu aripi de liliac nu a apărut în înregistrările fosile de după Jurasic, deci se pare că la perioada respectivă acest grup de dinozauri se dovedise deja un eșec.

O'Connor afirmă că aceste animale ne arată că evoluția a experimentat cu diferite moduri de a zbura. Este clar că păsările nu au fost singurii dinozauri zburători, iar fosilele demonstrează că zborul însuși a evoluat de mai multe ori în rândul acestora.

Source Sursa: www.sciencenews.org
Text: Carolyn Gramling
Foto: Chung-Tat Cheung



Din aceeași categorie

Pasărea moa

De ce au dispărut păsările moa din Noua Zeelandă

31 decembrie 2020 | Specii dispărute
Fosilă de piton

Cea mai veche fosilă de piton din lume

17 decembrie 2020 | Specii dispărute