Logo bio-infomedia.ro

Călătoriile epice ale mamuților, conservate într-un colț

Mamutul lânos
Mamuții lânoși au cutreierat Cercul Arctic în timpul ultimei ere glaciare. | Ilustrație: ORLA/GETTY IMAGES
  • Analizele chimice ale unui colț al unui mamut lânos din timpul ultimei ere glaciare dezvăluie distanțele uriașe pe care animalul le-a parcurs în timpul vieții, în urmă cu peste 17.000 de ani.
  • Mamutul a trăit într-o regiune în care se află Alaska de astăzi și, în întreaga sa viață, a călătorit pe o distanță care ar putea înconjura planeta de aproape două ori.

Cercetătorii au reconstituit deplasările geografice ale unui mamut lânos (Mammuthus primigenius) cu ajutorul unor "marcaje GPS" conservate într-un colț al său. Constatările arată că animalul a călătorit pe distanțe uriașe într-o regiune în care se află Alaska de astăzi, distanțe care ar fi putut înconjura Pământul aproape de două ori - o descoperire care oferă indicii despre motivele dispariției speciei.

Deși cercetătorii cunosc destul de multe despre dieta, genetica și ecologia mamuților lânoși, sunt puține informațiile despre istoricul vieții animalelor individuale.

Nu putem merge înapoi în timp pentru a observa aceste animale așa cum o poate face un ecolog modern, însă putem utiliza chimia pentru a obține anumite informații, spune Chris Widga, paleontolog la Universitatea de Stat East Tennessee din Johnson City. Orice loc de pe Pământ are o amprentă chimică distinctă, în funcție de diferențele din geologia sa. Raportul dintre diferiți izotopi, cum sunt stronțiul și oxigenul, din straturile de rocă și din apă creează un profil specific zonei respective, care se păstrează timp de milenii și este încorporat în sol și plante. Deoarece mamuții au păscut pe câmpiile arctice, acești izotopi au fost integrați în colții lor cu creștere permanentă, formând o înregistrare permanentă a deplasărilor animalelor.

Până acum, nimeni nu a mai analizat aceste marcaje GPS chimice de-a lungul întregii lungimi a unui colț, care reflectă întreaga viață a mamutului. Aceste este, de departe, cel mai amplu și mai cuprinzător studiu de acest fel, spune Matthew Wooller, paleoecolog la Universitatea din Fairbanks, Alaska, coautor al studiului împreună cu geologul Clement Bataille de la Universitatea din Ottawa, Canada.

Descoperirile lor - publicate pe 12 august în Science - furnizează o idee despre viața și moartea unui mamut lânos care a trăit în timpul ultimei perioade glaciare.

Telenovela mamutului

Analiza anterioară a colțului lung de 1,7 metri arătase că acesta a aparținut unui mascul de mamut care a murit în urmă cu aproximativ 17.000 de ani, când avea o vârstă de cel puțin 28 de ani. Cercetătorii au secționat colțul până la mijloc pentru a dezveli straturile de creștere, care seamănă cu un teanc curbat de conuri de înghețată. La baza colțului de află stratul din ultima zi de viață, iar în vârful colțului se află stratul din prima zi a vieții, spune Wooller. Tot ce este între acestea două reprezintă întreaga viață a mamutului.

Cercetătorii au utilizat lasere pentru a preleva mostre ale compoziției chimice a colțului din aproximativ 340.000 de puncte de pe toată lungimea acestuia. Apoi au comparat profilurile izotopilor din aceste puncte cu harta geologică a Alaskăi și nord-vestului Canadei și au utilizat un algoritm computerizat pentru a cartografia rutele cele mai probabile ale călătoriilor mamutului, începând din locul în care au fost descoperite rămășițele sale.

Animalul și-a petrecut prima parte a vieții în bazinul fluviului Yukon și în regiunea interioară a Alaskăi, unde a făcut numeroase călătorii între teritorii mai mici. Comportamentul migrator este asemănător cu cel al grupurilor de elefanți de astăzi, fapt care sugerează că tânărul mamut se deplasa cu o turmă.

La vârsta de aproximativ 16 ani, tiparele izotopilor din colț devin mai variabile. Probabil că mamutul s-a deplasat pe distanțe mai lungi, după un tipar mai puțin regulat decât atunci când era mai tânăr. Aceasta ar putea sugera că animalul și-a părăsit turma pentru a călători de unul singur, la fel cum s-a observat la masculii adulți de elefant din zilele noastre. Timp de circa zece ani, mamutul a călătorit foarte mult în regiunea sa, uneori vizitând teritorii în care au fost descoperite și alte rămășițe de mamuți.

În ultimul an și jumătate din viață, teritoriul său s-a redus la o singură regiune din apropierea coastei de nord a Alaskăi, în interiorul Cercului Arctic. Un tipar distinct al izotopilor de la baza colțului indică o perioadă de înfometare în viața mamiferelor, care probabil că a fost și cauza morții mamutului, spune Wooller.

Faptul că studiul prezintă "izo-biografia" unui singur individ este o parte a ceea ce îl face atât de interesant, spune Kate Britton, arheolog la Universitatea din Aberdeen, Marea Britanie. Obținem informații individuale despre comportamentul unui animal care a cutreierat Alaska în urmă cu peste 17.000 de ani, iar izotopii de stronțiu de ajută să călcăm pe urmele sale.

Analizarea mai multor colți

Oamenii de știință încă nu știu ce anume a cauzat dispariția mamuților lânoși, însă mulți sunt de acord că schimbarea climatului ar fi putut juca un rol.

Extincția lor coincide cu o perioadă în care planeta se încălzea și numeroase teritorii arctice ale mamuților deveneau mai calde, mai umede și mai împădurite. Dacă mamuții migrau în mod regulat la fel de mult ca exemplarul studiat, aceasta ar putea explica de ce ei au fost atât de afectați de pierderea habitatelor, spune Wooller.

Britton îndeamnă la moderație în privința utilizării călătoriilor unui singur mamut pentru a caracteriza comportamentul unei întregi specii în decursul timpului. Însă cercetătoarea este încântată de modul în care profilurile izotopilor din colți pot oferi informații despre întreaga viață a unui specii dispărute și spera ca metoda să fie aplicată și în alte situații.

Wooller și colegii săi doresc să analizeze și alți colți de mamut pentru a compila o colecție mai bogată. Însă aceasta ar însemna secționarea - și distrugerea parțială - a unor specimene de muzeu prețioase.

Christine Garcia, managerul colecțiilor geologice de la Academia de Științe din California, este intrigată de idee, dar îndeamnă la moderație. Deși este important să avem grijă atunci când utilizăm tehnici distructive de eșantionare, studiul arată valoarea potențială a multor astfel de colecții de muzeu.

Source Sursa: nature.com
Text: Ariana Remmel



Din aceeași categorie

Velociraptor

Adevărul înfricoșător despre velociraptori

18 iunie 2021 | Specii dispărute
Australotitan cooperensis

Un nou dinozaur, lung cât un teren de baschet

15 iunie 2021 | Specii dispărute